Timpul prezent

Cum se măsoară succesul în diplomația culturală? - o discuție cu Oana Suciu

Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural Season 6 Episode 41

Continuăm seria de discuții dedicate diplomației culturale și rolului Institutului Cultural Român ca instrument de soft power pentru promovarea culturii române în străinătate. În ce măsură îşi îndeplineşte ICR misiunea de a promova cultura română peste hotare? Cum se măsoară succesul unei acţiuni de diplomaţie culturală? Care ar fi cea mai potrivită instituție în subordinea căreia ar fi ferit ICR de politizare? Am întrebat-o pe Oana-Valentina Suciu, sociolog, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, unde coordonează, începînd de anul acesta, un masterat de diplomație culturală.

În ce măsură îşi îndeplineşte ICR misiunea de a promova cultura română peste hotare?
Oana-Valentina Suciu: „Deşi ICR are o strategie, aceasta nu se pliază foarte bine pe cerinţele şi aşteptările pe care le au reţele precum EUNIC – reţeaua internaţională a institutelor culturale – care îşi propune să fie tot mai implicată în problemele gobale, în susţinerea democraţiei şi a drepturilor omului, în chestiuni legate de migraţie, de încălzirea globală... Agenda europeană şi agenda internaţională sînt foarte diferite de ceea ce oferă Institutul Cultural Român la ora actuală. În plus, acele proiecte sînt gîndite pe termen mediu şi lung – proiecte multianuale – or, ICR, chiar dacă ar vrea să facă acest lucru, din cauza legislaţiei financiare din România nu poate să propună şi să coordoneze proiecte multianuale. De aceea, probabil, a recurs la această soluţie mai simplă, de a organiza o serie de evenimente. Nu discut calitatea în sine a acestora, unele sînt de o înaltă calitate artistică. Dar nu denotă o viziune coerentă a ceea ce înseamnă cultura română vie, pe care, de altfel o şi menţionează în statutul său şi în legea de funcţionare.”

Cum se măsoară succesul unei acţiuni de diplomaţie culturală?
Oana-Valentina Suciu: „Asta nu ştiu nici alte institute culturale. Vă dau exemplul Institutului Francez care, pentru a măsura succesul unuia dintre proiectele lor de film, numără cîte bilete s-au vîndut sau cîte accesări au avut dacă e vorba despre filme online oferite gratuit. E un indicator, dar nu este cel mai potrivit. Asta e altă întrebare care apare în diverse rapoarte şi manuale de diplomaţie culturală: cum măsurăm nemăsurabilul. De altfel, asta este şi întrebarea pe care ne-o punem în seria de propuneri de politici culturale pe care le realizăm în cadrul echipei NARDIV – un proiect finanţat de UE în care sînt implicaţi Universitatea din Bucureşti, Institutul Goethe din România, Institutul Francez din România, Universitatea Marseille-Aix, Franţa, Amsterdamul… – şi fiecare dintre acele echipe de cercetare vine cu cîte o propunere de politică culturală în sensul de a identifica nişte probleme şi a propune nişte soluţii care se vor reuni într-un raport ce va fi prezentat anul viitor, pe 12 mai, la Bruxelles, membrilor comisiei de cultură de acolo.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural