Lana Bastašić: „Nu am vrut să scriu un manual de istorie, ci o poveste despre oameni”

Romanul „Prinde iepurele” de Lana Bastašić (Black Button Books, trad. Octavia Nedelcu) are în centru povestea prieteniei dintre două tinere din Bosnia, care ajung să se reîntîlnească după 12 ani de tăcere. Una dintre ele, cea care spune povestea, Sara, a trăit în Dublin în tot acest timp, iar cealaltă, Lejla, a rămas în țara natală. Vor face împreună o călătorie la Viena, prilej de fapt să călătorească în trecut, în trecutul lor comun, în trecutul recent al Bosniei. Deși nu e în prim-plan, războiul care a măcinat Bosnia e prezent în fundal, e un fel de elefant din încăpere, e ceea ce desparte și unește personajele. Lana Bastašića fost la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), unde am înregistrat acest interviu, tradus de Daniel Nedelcu.

Lana Bastašić: „Niciodată nu mi-am dorit să scriu o carte despre sîrbi, croați, bosniaci. Ci am vrut să scriu despre oameni. Pentru că războiul te face să nu vezi oamenii ca oameni, în primul rînd, ci să te gîndești la ei în termeni de etnie, religie, etc.”

Cum ajung oameni care trăiau în bună vecinătate să se omoare între ei, așa cum s-a întîmplat în războaiele din fosta Iugoslavie?

Lana Bastašić: „Nu știu dacă sînt capabilă să răspund la o întrebare atît de mare. Dar totul începe de la limbă și povești. Și începe cu propaganda dezumanizării celuilalt. Odată ce fascismul reușește să te convingă că cealaltă persoană nu e o persoană, că reprezintă mai puțin decît tine, cred că natura umană e în stare de orice. Nu cred în rău. Răul e ceva ce se întîmplă în basme. Dar cred că natura umană poate fi împinsă spre extreme în anumite circumstanțe. În același timp, ca oameni sîntem capabili de empatie și dragoste și cred că aceasta e lupta pe care trebuie să ne-o asumăm.”

Povestea o spune Sara, fata șefului de poliție din Banja Luka și prietena Lejlei, al cărei frate, Armin, a dispărut într-o zi fără urmă. Așa cum au dispărut mulți alți tineri bosniaci musulmani din oraș. Aici e un ecou al traumei provocate de războaiele din fosta Iugoslavie, de genocidul și crimele de război de care au fost găsiți vinovați liderii militari sîrbi. De ce ați ales să spuneți povestea prin vocea Sarei?

Lana Bastašić: „Cînd am început să mă gîndesc la această poveste, Lejla ar fi trebuit să fie personajul principal. Dar a trebuit să-mi amintesc că aceasta nu e povestea mea, pentru că nu am un nume musulman și nu am trecut prin ce au trecut acești oameni în țara mea. Deci a trebuit să-mi amintesc privilegiul meu la acel moment și a trebuit să-l includ în text. Și, de asemenea, a trebuit să-mi pun întrebarea: cine spune povestea unui război? Pentru că uneori e mult mai important să ne întrebăm cine ne spune povestea decît să ne gîndim la evenimentele care au avut loc. Am vrut ca cititorii să își dea seama că, dacă ar fi citit o carte în care Lejla ar fi fost personajul principal și naratorul, ar fi fost o cu totul altă carte.”

Romanul „Prinde iepurele”, publicat în 2018, a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și a fost tradus în peste 15 limbi. 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!