Timpul prezent
Politică. Societate. Cultură. Un talkshow despre lucrurile care contează cu Adela Greceanu & Matei Martin. Un produs Radio România Cultural
Timpul prezent
Riscurile la care sînt expuși refugiații ucraineni: exploatare, abuz și trafic de persoane
Lipsa unui loc de muncă stabil îi face pe refugiaţii ucraineni care trăiesc în România vulnerabili la exploatare şi la traficul de persoane. Femeile singure cu copii sînt persoanele cele mai expuse și susceptibile de a intra în vizorul traficanţilor, se arată într-un studiu privind fluxurile de refugiați ucraineni și vulnerabilitățile cu privire la traficul de persoane, publicat de Fundaţia International Justice Mission (IJM). Am vorbit cu Cristina Panov şi Alex Metelchin, de la IJM, despre situaţia refugiaţilor ucraineni din România.
Cristina Panov: „Foarte mulţi (dintre cei care au răspuns la chestionar) au semnalizat exploatarea prin muncă, avînd peste 8 sau 10 ore de muncă şi condiţii neclare în contract. Ceea ce se explică în mare parte şi prin faptul că nu au un contract pe care să-l înţeleagă şi nu au servicii de traducere. Un alt aspect semnalizat de mai multe ori a fost hărţuirea sexuală şi abuzul sexual.”
Alex Metelchin: „Şi eu sînt considerat refugiat, pentru că înainte de război am trăit în Ucraina şi din martie 2022 am venit cu familia în România şi sprijinul care a fost oferit şi care încă există de la autorităţile locale şi de la ONG-uri este extrem de important. (...) Părerea ucrainenilor despre România înainte de război a fost aşa, un pic dubioasă, dar după doi ani şi jumătate, că majoritatea refugiaţilor stau în România de la începutul războiului, şi-au schimbat părerea şi acum îşi văd viitorul în România şi vor să-şi construiască viaţa aici.”
Cum credeţi că e înţeles în România fenomenul migraţiei ucrainenilor aici?
Cristina Panov: „Există deja un soi de oboseală pe acest subiect, din păcate, dar e normal, pentru că sîntem deja la mai bine de doi ani şi jumătate de la începutul războiului, nu mai e un hot topic. Însă sînt încă foarte mulţi oameni care consideră că pot ajuta şi că vor să ajute ucrainenii şi chiar se implică.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural