Daniela Rațiu a publicat recent romanul „Sfârșitul lumii e un tren” (Editura Cartier), o poveste „răvășitoare și necesară”, după cum spune autoarea, despre foametea din Moldova de după Al Doilea Război Mondial și despre ororile la care s-au dedat soldații ruși în satele românești, cînd veneau să rechiziționeze ce mai aveau sătenii prin gospodării, pentru plata datoriei de război. Unii oameni, precum personajele principale ale cărții, ca să se salveze, decideau să plece cu unul dintre „trenurile foametei” spre vestul țării. Călătoria dura zile-ntregi și nu toți supraviețuiau. Romanul se bazează pe o poveste adevărată, Ștefan și Saveta din carte sînt bunicii autoarei.
Am vorbit cu Daniela Rațiu despre „Sfârșitul lumii e un tren”, despre poveștile tragice transpuse în literatură, despre cum găsești tonul și puterea pentru a descrie ce e de nedescris.
Daniela Rațiu: „Port această poveste cu mine. Am auzit-o prima dată cînd aveam șase ani. Mama ne-a povestit atunci. Mama este personaj în carte, avea cinci ani cînd s-a întîmplat refugiul. Evident că ea și-a dozat povestea în funcție de vîrsta noastră. Am purtat povestea asta în minte, fără să mă gîndesc la ea, era parte și este parte din istoria familiei mele. (...) Ca mai toți scriitorii, am fost scurtcircuitată de războiul din Ucraina. Și imaginile care m-au pus pe șine sînt fotografiile lui Vadim Ghirda, din februarie 2022. O fotografie anume m-a șocat pentru că m-a transportat în povestea pe care-o știam: imaginea unei fetițe de cinci ani, în spatele geamului aburit al unui vagon, avînd o păpușă sau o jucărie cu ea și în spate, în fundal, poate familia ei și alți refugiați.”
Gestul de a scrie o asemenea carte poate fi interpretat și ca o datorie morală față de cei care au trecut prin foamete, prin ororile războiului și ororile de după război, de a le ține povestea vie, poate și cu speranța că asemenea atrocități nu se vor mai repeta. A fost apăsător sau a fost eliberator să scrii această poveste?
Daniela Rațiu: „A fost amestecat. Și foarte apăsător, și eliberator. (...) Cred că a fost o probă de rezistență scriitoricească și o necesitate să scriu romanul, în condițiile în care nu sînt foarte multe cărți despre această pagină de istorie. Lucrurile astea nu trebuie ascunse și închise în sertare. Trebuie să ne uităm la ele așa, oricît de dureros ar fi. Istoria trebuie privită în față. Edulcorările nu ajută.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural